Revedere

-Nu, nu. E bun vinul rosu, am zambit. Pai stii, parerea celor din jur e foarte importanta. Adica, ma rog, a celor care conteaza, pentru ca poate eu nu iau o decizie corecta si... Deci daca tie ti se pare ca nu mi-ar sta bine, poate ca nu ar trebui sa-mi fac.

-Stii ce zic ca ar trbui sa faci? Sa faci ceea ce crezi tu ca e mai bine, am zambit. Tu esti singurul care stie daca e bine sau daca nu. Parerea mea o poti la ca pe un suport, dar decizia corecta o iei tu.
Ce filozof puteam fi uneori.
-Aaa, mi-am amintit. Mai canti la pian?

Soo Min imi spusese ca eu trebuia sa iau decizia corecta. Of, de ce trebuia sa faca totul atat de greu? Stiam ca nu-i placea... si totusi vroiam pierce. Dar daca lui nu ii placea... Nu, ma hotarasem, gata. Ma hotarasem sa nu imi fac. Eram convins ca Soo Min nu era bisexual, dar... vorba aia, nu risti, nu castigi. Iar eu vroiam sa risc si sa ii fac pe plac.
-Da, mai cant la pian. De fapt, si la chitara si la bass. Tu?

-Am ramas tot la pian si clarinet. Am avut si cateva tentative cu chitara, dar am renuntat imediat. Mi-am dat seama ca chitara nu e de mine, am zis razand. De cand te-ai apucat de chitara?
Imi placea sa ma intalnesc cu Shiba si sa mergem sa cantam la pian. De fiecare data cand era la mine, iar tatal meu era acasa, ne punea pe amandoi sa cantam ca si cum am fi la ore de pian. Uneori mi se parea stresant, dar merita efortul.

-Aha, am zambit. Pai, stii, am putea sa ne intalnim o data si sa mergem sa cantam. Iar chitara fac de cativa ani, cred ca de vreo cinci, deci nu foarte mult.

Cand i-am auzit propunerea am zambit larg si am dat afirmativ in cap.
-De acord. Am tacut cateva clipe, apoi am exclamat: wow! M-ai luat, am chicotit.
Am luat o gura de vin, apoi m-am uitat din nou la el.

Am luat si eu o gura de vin. Lui Soo Min ii statea foarte bine asa la costum si aranjat.
-Frumosule, iti fac o propunere pe care n-o poti refuza. Hai sa fim colegi de camera.
Evident, partea cu "frumosule" a fost spusa in gluma, dar bineinteles ca avea si un strop de adevar... De obicei faceam chestia asta, spuneam adevarul prin glume.

Am stat cateva clipe si m-am gandit la asta. A sta cu Shiba in camera cerea o mare responasibilitate si multa rabdare pentru ca, din cate imi spusese el, era foarte deezordonat, iar eu nu suportam asta. Totusi, ideea nu suna deloc tau. Ma uimise atunci cand imi spuse "frumosul" si am ramas putin marcat. Unoeri chiar nu gustam glumele de genul.
-Aaa, bine. De acord. Impartim chiria in doua, nu?

-Da, evident. Si stai linistit, nu sutn asa un dezastru natural. Oricum, am zambit, cred ca o sa fie frumos sa locuim impreuna pentru o perioada. Adica ne stim de atata vreme...

Am chicotit.
-Nu-mi faceam griji, doar ca... Stii bine cat de strict sunt cu mine insumi. Am fixurile mele, am chicotit din nou. Oricum ideea imi place foarte mult si sunt in totalitate de acord cu tine. Am tacut putin, apoi am continuat: Toti nu am aflat ami nimic despre tine, am ras usor. Haide, povesteste-mi.

-Da, pai nu prea stiu ce sa-ti spun. Am o viata absolut normala, banala... Nimic special. Am ajuns la un liceu bun, la prima clasa, la facultate e okay si am cam facut cam tot ce vroiam sa fac, legat de scoala. Dar nimic deosebit.
Mi-am scos pachetul de tigari din buzunar si mi-am scos o tigara.
-Te superi?

Am ascultat atent ce mi-a spus si am dat din cap. Deci a facut tot ce si-a dorit in legatura cu scoala. "Dragut..." . Am observat ca a scos din buzunar un pachet de tigari.
-Te superi? m-a intrebat.
-Nu. De ce sa ma supar? am chicotit. Fumeaza linistit.
L-am privit cat timp isi fuma tigara fara sa scot niciun cuvant. Din cand in cand mai beam putin vine, dar nimic mai mult. Ma intrebam daca sa-i spun despre accident sau nu. Ma gandeam ca nu era o idee buna si nu eram foarte sigur ca era o idee buna sa-i spun. Totul s-a intamplat in urma cu trei ani si nu am ramas cu urme de la accident. Totusi, a fost cea mai nasoala parte din viata mea, moment in care am crezut ca aveam sa mor.

Am inceput s aimi fumez tigara si am observat ca Soo Min nu mai spusese nimic.
-Vad ca te-ai mai inaltat, am zambit. Cand eram mici erai cu un cap si ceva mai scund decat mine. Mai tii minte cand jucam capra? Si eu treceam asa usor peste tine, iar tu mereu ratai pentru ca erai prea scund? am chicotit.

Mi-am ridicat privirea spre el.
-Mereu ma luai la jocul ala, am zambit. Banuiesc ca stii cat de mult uram ca eram asa de scund, dar am hotarat sa fac tot posibilul pentru a ma inalta. Nu mai suportam sa pierd in fata ta. Observ ca si tu te-ai inaltat destul de mult, chiar foart emult, as putea zice. Ce-ai facut?

Am ridicat din umeri.
-Baschet. Dar, oricum, si inainte sa ma apuc de baschet ma inaltasem. Mereu am fost inalt. Deci... eu te-am determinat sa te inalti? am chicotit, tragand un fum din tigara.

-Mda...Asta cred ca a fost motivul, am zis ganditor. Aaa, SHiba.. Vreau sa te intreb ceva. Ti s-a intamplat ceva neobisnuit in toti acesti ani? Stiu si eu... ai trecut prin experiente nasoale care sa te fi amrcat pe viata sau chestii de genul?
Intr-un final m-am hotarat sa-i spun si trebuia sa incep cumva acest subiect.

Am ridicat o spranceana cand l-am auzit.
-Nu, dar... daca ti s-a intamplat tie ceva, poti sa imi spui. Ce te-a marcat pe tine?
Viata mea era relativ normala, nu mi se intamplau lucruri cine stie ce si nu prea intram in belele. De fapt, daca intram, se ocupau altiim, iar eu stateam bine merci, asa ca nu aveam probleme.

-Pai... ar fi ceva..., am inceput nesigur. Bine, nu pot spune ca m-a marcat foarte tare pentru ca, dupa cum vezi, sunt foarte bine acum. In urma cu trei ani am avut parte de o experienta neplacuta si am fost la un aps de moarte. Eram in ultimul an de liceu si ma indreptam spre scoala cand un tampit nu a oprit la trecerea de pietoni si a intrat fix in mine. Nu-mi amintesc ce s-a intamplat dupa aceea, dar cand m-am trezit eram la spital, iar mama mea plangea. Am intrebat-o murmurand udne sunt, iar ea mi-a povestit foarte pe scurt ce s-a intamplat. Dupa vreo o luna de stat in spital, cand am icneput sa-mi revin am aflat ca am stat o saptamana jumate in coma si ca aveam leziuni foarte grave din cauza accidentului. Doctorii nu au fost foart eoptimisti in legatura cu vata mea, dar au facut tot posibilul... Mi-a trebuit cam jumatate de an sa-mi revin complet...
Mi-am lasat privirea in jos.
-Cam asta e... Dragut, nu?

Am ascultat atent ce avea de spus in timp c eimi fumam tigara.
-Inteleg...
Multumeam cerului ca era in viata. Chiar nu as fi vrut sa moara. Tineam foarte mult la el, iar o veste ca aia m-ar fi devastat.
-Pai ce pot sa spun, am zambit, lasand privirea in jos. Cred ca destinul a vrut neaparat sa ne intalnim si de-aia nu te-a lasat sa mori, am continaut sa zambesc ridicandu-mi privirea spre el.

M-am uitat la el si am chicotit.
-Wow, ce profund esti. Nu situ care e rolul meu in viata asta, dar ma bucur ca nu am murit atunci.
Mi-am termiant vinul pe care il mai aveam in pahar.
-Si ...ce facultate faci?

Nu eram deloc profund, glumeam... oarecum.
-Arhitectura, am spus scurt. Tu?

-Super, am zis incantat. Te si vad un arhitect renumit peste cativa ani, amz ambit. Eu fac Conservatorul. Nu-i de mirare, nu?

-Nu, am zambit. Ei, nu stiu cat de bun o sa fiu peste cativa ani. In ultimul timp, am fost cam stresat si am cam bagat rateuri si nici nu am prea fost pe la cursuri...

Am chicotit.
-Nu esti constiincios deloc, dar eu tot am incredere ca vei fi un arhitect cunoscut, am zambit.